sâmbătă, 19 ianuarie 2013


Previziuni scandaloase pentru 2013: Război între generații sau declinul Europei

Previziuni scandaloase pentru 2013: Război între generații sau declinul EuropeiAnul 2013 și-a deschis porțile pentru un început mai bun, dar după cum se vehiculează previziunile sunt mai sumbre decât ne putem închipui. Economistul şef al băncii daneze,Saxo Bank, Steen Jakobsen, a făcut publică lista cu previziunile pentru anul 2013, informeaza jurnalul.ro
1. Războiul între generații
Această luptă există de când lumea și pământul, însă anul 2013 va deschide noi orizonturi ale acestor disensiuni. Datoriile şi deficitele ţărilor cu economie dezvoltată sunt la niveluri nemaiîntâlnite de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Economistul este de părere că nu ne vom lupta în tranșee, dar cu siguranță că omenirea este predispusă luptelor de stradă. Tinerii nu vor mai avea un venit constant și nici locuri de muncă, iar generația mai în vârstă de acum va controla întreaga situație. Această generație uită că tinerii din ziua de astăzi vor fi cei care o să le susțină bătrânețile senile.
2. Piața liberă va dispărea
Politicile actuale ale economiei libere nu sunt altceva decât politici mascate ale totalitarismului. Cel mai bun este exemplul scăderii prețului barilului de petrol și menținerea sa la acest nivel mai mult decât forțat. Acest fapt se datorează noilor tehnologii de exploatare și este mai mult decât convenabil pentru SUA, în timp ce tarile OPEC și Rusia nu au curaj să reacţioneze, din dorința de a nu scădea producția. În acest fel se speră încasarea unor sune destul de mari care să acopere cheltuielile. Când își vor da seama tarile OPEC și Rusia despre ceea ce această politică ascunde va fi prea târziu. Astfel, piața liberă nu mai este liberă ci o piață controlată de măsuri totalitariste.
3. Creșterea prețului aurului
Anul 2013 este un punct de cotitură în creșterea prețului aurului. Se preconizează creșteri de până la 1200 dolari pe uncie din cauza încetinirii achiziţiilor operate de India şi China.

4. Europa, butoiul cu pulbere care va exploda

Situația Grecei este una clară, iar dacă va ieși din zona euro atunci vom asista la un transfer de capital spre Elveția, ceea ce va însemna o creștere masivă a francului elvețian care va depăși euro. Mai nou și Spania se află într-o situație dramatică, înregistrând un șomaj ce depășește cota de 25% , iar creşterea costurilor de finanţare ar putea să depășească pragul alarmant de 10%. În acest context, Catalonia își manifestă dorința de independență. Ce va urma? Cu siguranță că 2013 va aduce multe evenimente sociale și politice.

5. Aprecierea yenului și efectele devastatoare
Japonia se află într-o situație critică pentru că tensiunile politice și pierderea optimismului la nivel mondial ar putea determina aprecierea puternică a yenului, ceea ce ar crea efecte devastatoare la nivel local și global.
Marii producători japonezi de electronice Sony, Panasonic şi Sharp vor fi condamnați la naţionalizare, ceea ce ar însemna că rivali sud-coreeni, în frunte cu Samsung, vor câștiga un război economic început cu mult timp în urmă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu