sâmbătă, 19 ianuarie 2013


Comercializarea alcoolului după ora 22:00 a fost interzisă!

Magazinele nu vor putea vinde alcool între ora 22:00 și 9:00. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi de către Parlament.
Comercializarea alcoolului după ora 22:00 a fost interzisă!
Noua lege prevede totodată și condițiile de comercializare a produselor de tutungerie. Înainte de a comercializa produse din tutun şi băuturi alcoolice către tineri, vânzătorul este obligat să verifice actele de identitate ale cumpărătorului, pentru a se convinge că acesta din urmă a împlinit vârsta de 18 ani. În context, au fost majorate amenzile pentru comercializarea produselor din tutun şi băuturi alcoolice. Astfel, sancțiunile pentru persoanele fizice au o valoare de la 1600 la 2400 lei, iar pentru persoanele juridice – de la 4000 la 7000 lei. În ambele cazuri, agenții economici riscă să rămână fără dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 luni până la un an.
În același timp, prin această lege a fost interzis fumatul în încăperile și în mijloacele de transport private unde se află minori.
În Republica Moldova, în prezent peste 17 la sută din elevi consumă băuturi alcoolice permanent. Aproximativ 80% din tineri, cu vârsta cuprinsă între 15-24 de ani, consumă băuturi spirtoase, iar mai mult de jumătate din aceștia au lunar experiențe de consum excesiv de alcool.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu