De ce vorbim singuri?
Nu
de puține ori m-am surprins bombănind câte ceva în barbă, pe când mă
aflam în casă, pe stradă sau chiar la serviciu. Sunt convinsă că nu sunt
singura aflată în profunde dialoguri cu sine, dar ce ne facem când apar
și spectatorii? Merităm să fim etichetați drept lunatici?
„Nu!”,
susțin specialiștii, acest obicei nu constituie o problemă de sănătate,
desigur atunci când nu este însoțit de tulburări grave de comportament.
Și ce ușurare să aflăm că fenomenul, denumit solilocvie, este unul cât
se poate de normal, este un așa-zis reflex cu care ne naștem cu toții și
care ne ajută să luăm decizii! Uneori suntem extrem de implicați într-o
activitate, pierdem contactul cu realitatea și în felul acesta ajungem
să „scăpăm” câteva cuvinte cu voce tare, fără să conștientizăm acest
lucru.
În una din cărțile sale, psihiatrul de origini spaniole Luis Rojas Marcos susține că dialogurile pe care le purtăm cu prietenii, cu plantele, cu animalul de casă sau cu noi înșine sunt factori care ne ajută să depășim o situație de criză. Vorbind de unul singur, reușim să diminuăm intensitatea emoțională care ne împovărează uneori mai mult decât putem suporta. În plus, poate fi și o formă de analiză a unei situații, pentru ca apoi să fim capabili să luăm o decizie.
Trăim cu toții sentimente pe care nu le putem exterioriza la momentul genezei lor, potrivit dr. Marcos, iar aceste trăiri se acumulează la nivelul memoriei emoționale. Cel mai sănătos este să le eliminăm vorbind despre ele, chiar și singuri, aceasta fiind o metodă anti-stres foarte eficientă.
Monoloagele copiilor care se joacă de unii singuri sunt, și ele, sănătoase, îi ajută să se adapteze mai ușor lumii adulților, să-și dezvolte imaginația și să se exprime. Studiile arată că între 20 și 60 % dintre comentariile pe care copiii sub 10 ani le fac constituie dialoguri cu ei înșiși.
„Nu!”,
susțin specialiștii, acest obicei nu constituie o problemă de sănătate,
desigur atunci când nu este însoțit de tulburări grave de comportament.
Și ce ușurare să aflăm că fenomenul, denumit solilocvie, este unul cât
se poate de normal, este un așa-zis reflex cu care ne naștem cu toții și
care ne ajută să luăm decizii! Uneori suntem extrem de implicați într-o
activitate, pierdem contactul cu realitatea și în felul acesta ajungem
să „scăpăm” câteva cuvinte cu voce tare, fără să conștientizăm acest
lucru.În una din cărțile sale, psihiatrul de origini spaniole Luis Rojas Marcos susține că dialogurile pe care le purtăm cu prietenii, cu plantele, cu animalul de casă sau cu noi înșine sunt factori care ne ajută să depășim o situație de criză. Vorbind de unul singur, reușim să diminuăm intensitatea emoțională care ne împovărează uneori mai mult decât putem suporta. În plus, poate fi și o formă de analiză a unei situații, pentru ca apoi să fim capabili să luăm o decizie.
Trăim cu toții sentimente pe care nu le putem exterioriza la momentul genezei lor, potrivit dr. Marcos, iar aceste trăiri se acumulează la nivelul memoriei emoționale. Cel mai sănătos este să le eliminăm vorbind despre ele, chiar și singuri, aceasta fiind o metodă anti-stres foarte eficientă.
Monoloagele copiilor care se joacă de unii singuri sunt, și ele, sănătoase, îi ajută să se adapteze mai ușor lumii adulților, să-și dezvolte imaginația și să se exprime. Studiile arată că între 20 și 60 % dintre comentariile pe care copiii sub 10 ani le fac constituie dialoguri cu ei înșiși.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu